Ca pasionat de vinuri imi propun sa vad macar o data in viata marile vinuri si targuri de vinuri, regiunile clasice, iar Franta e din start o destinatie prioritara. De cand exista curse directe la Lyon sau Bordeaux e usor sa vedem topul, insa deocamdata am ales Alsacia, poate datorita faptului ca vinurile de acolo au aparut doar sporadic pe la noi, iar selectia celor aduse a fost facuta pe criterii mai putin legate de calitate.
Asa ca țuști in avion, alaturi de Pop si #faraudrea cu destinatia Euroairport, la 40 de km de Colmar, unde dupa zile de cautari online nu gasisem o varianta de transfer catre pitorescul orasel. Noroc cu niste romani stabiliti in zona, [merci beaucoup!] care ne-au imbarcat in masina lor dupa doar 2 schimburi de amabilitati la coborarea din avion si ne-au lasat in fata blocului arvunit prin AirBnb. Hint: nu exista transfer direct prea des de la Euroairport la Colmar, ci din 2 bucati: autobuz 5 min pana la gara Saint Louis de unde iei tren care vine la 30 min si costa 13EUR. Cred ca era personal, ca n-a trecut de 200 km/h. Enervant. Cost avion si cazare 4 nopti: 195EUR.
Am ales Colmarul ca loc de pus tabara primele zile pentru ca e usor de ajuns, chiar si pe jos, in cateva sate care au mai multe Grand Cru-uri si sunt printre cele mai frumoase din Franta. A patra si ultima zi am stat in Eguisheim, considerat pe buna dreptate cel mai frumos oras din Franta - in urma voturilor francezilor. In afara de asta, este un fruntas Ville Fleurie, dar si pesticide-free. De fapt 15% din viile din Alsacia sunt certificate bio, cu proiectia ca in 5 ani vor ajunge la 25%, insa exista un procent semnificativ, superior, care nu considera necesar sa plateasca o entitate autorizata sa-i certifice, chiar daca vinul este facut fara interventii de niciun fel. Ca efect, in preumblarile pe jos cu rucsacul in spinare am vazut multe vii atacate si ucise de boli, insa este un fenomen asumat, acceptat in locul folosirii substantelor considerate toxice. Ah, si alt lucru notabil: in mijlocul campului, pe sub drumurile de acces, pavate rudimentar cu pietris, exista canalizare alimentata de rigole de drenaj. Star Treck?
Pretul de vanzare a kilogramului de struguri de la producator catre cooperativa sau negociant este de 2-4EUR, in functie de soi, calitate, parcela, etc. Majoritatea prefera sa vanda catre cooperative strugurii de calitate, la marii marketeri actuali ca Trimbach sau Leon Beyer ajungand probabil loturi de calitate inferioara, pentru ca aici am vazut cele mai slabe seturi de vinuri din toate cramele vizitate. Va puteti convinge singuri - sunt disponibile si la noi.
Nici la cooperative nu excelau gamele inferioare, insa din zeci de etichete, care totalizau in unele locuri 8 mil sticle, am gasit des vinuri peste medie.
Cu 2 exceptii, unde am fost nevoiti sa scoatem din buzunar uriasa suma de 3, respetiv 5 EUR, degustarile sunt gratuite, toti desfac orice sticla vrei sa vezi, indiferent de pret. Ne-a luat o vreme sa ne invingem timiditatea, insa si cand am facut-o am spulberat toate Grand Cru-urile intalnite, care, btw, sunt in general cu rest de zahar maricel. Aici nu cred ca s-a auzit de drojdii selectionate, toata lumea produce vin cat mai aproape de natural. Vorbim de 15.000 de hectare si 1000 de proprietari, toata Alsacia.
Cu 2 exceptii, unde am fost nevoiti sa scoatem din buzunar uriasa suma de 3, respetiv 5 EUR, degustarile sunt gratuite, toti desfac orice sticla vrei sa vezi, indiferent de pret. Ne-a luat o vreme sa ne invingem timiditatea, insa si cand am facut-o am spulberat toate Grand Cru-urile intalnite, care, btw, sunt in general cu rest de zahar maricel. Aici nu cred ca s-a auzit de drojdii selectionate, toata lumea produce vin cat mai aproape de natural. Vorbim de 15.000 de hectare si 1000 de proprietari, toata Alsacia.
Satele prin care ne-am perindat au fost Turckheim, Niedermorschwihr, Ingersheim, Ribeauville si Hunawihr, pe langa Colmar si superbul Eguisheim. Am vazut si "gustat" peste 30 de crame, dintre care cateva cooperative, cativa "granzi" si multi producatori mici, unii avand vinuri de o calitate exceptionala, gen Louis Sipp, Bott Freres sau Paul Ginglinger. Si, da, pentru ei exista Riesling si restul. Pinot Noir am vazut rar la un nivel notabil, insa se pare ca deja exista un flux din ce in ce mai mare de baricuri folosite dinspre Burgundia, vor fi mici schimbari ca stil.
In fiecare restaurant, indiferent de cat de mic e satul, programul de masa este 11:45-14 si 18:30 -21:30. Astepti sa fii invitat la masa de catre gazda, toata lumea care trece pe langa masa ta te saluta. Gastronomia la un nivel exceptional, indiferent de marimea localitatii, e un alt motiv sa te intorci in Alsace. Iar paharele specifice zonei sunt extrem de simpatice. [Le gasiti pe toate in link-ul de la sfarsitul povestii.]
Am vazut muzee ale vinului, butoaie inca in folosinta de la 1880, printre care si pe cel mai mare din lume, de 35.000 de litri, am vazut case facute la 1530, orase intregi pastrate ca in secolele XVI-XVII si mai ales oameni cu sclipiri vii in ochi cand le intelegi si apreciezi rezultatul muncii.
Din pacate nu cred ca deocamdata exista o piata suficient de matura la noi, care sa inteleaga vinul alsacian cu a sa aciditate mare, de multe ori cu rest de zahar si aromatica subtila. Poate Gewurz-ul sa aiba o sansa, daca e bine plasat. Deocamdata naturaletea si echilibrul nu sunt printre atributele cele mai apreciate de un public suficient de numeros.
Toutes les photos ici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu